REZUMAT
Clădirile cu destinația de birouri reprezintă principala componentă a pieței imobiliare care, pe fondul unui deficit al spațiilor disponibile și a unei cereri excedentare în perioada 2005-2008, au atras cea mai mare parte a investițiilor din acest domeniu. Principalul obiectiv al investitorilor din domeniul imobiliar și în special al clădirilor de birouri este acela de a maximiza marja de profit. Una din metodele prin care se poate realiza o investiție profitabilă este aceea de a reduce costurile realizării acesteia. Ținând cont de seismicitatea severă la care este expus orașul București, experiența a arătat că din costul total al unei clădiri de birouri structura de rezistență poate reprezenta până la 30% și chiar peste, ceea ce face ca o soluție tehnico-economică bine studiată a structurii să fie o componentă importantă a rentabilității unei clădiri de birouri. În cadrul studiilor efectuate pe mai multe clădiri s-a constatat că soluția optimă pentru clădirile înalte în București este aceea de a combina avantajele oferite de către betonul armat și oțelul laminat ca materiale de construcție. Se obține astfel o structură în care aportul principal la asigurarea rigidității structurii și la preluarea forțelor seismice este asigurat de către pereții de beton armat (eventual BAR), în timp ce sarcinile gravitaționale sunt preluate preponderent prin intermediul sistemelor de planșee compozite ușoare și transferate elementelor verticale compozite sau metalice. Un exemplu de astfel de clădire executată recent în București este reprezentat de către cele două turnuri din cadrul ansamblului de imobile de birouri “CITY GATE”.